marți, 22 ianuarie 2013

Lapte Condensat Indulcit de Casa


Aceasta este o reteta potrivita daca sunteti intr-o zona unde nu se gaseste lapte condesat indulcit sau doar vreti sa faceti o varianta mai sanatoasa decat cea din comert. Recomand sa faceti aceasta reteta printre alte lucruri cand sunteti prin preajma bucatariei pentru a i se acorda atentia necesara. Laptele condensat este delicios atat in prajituri, bauturi si dulciuri cat si ca topping.

Ingrediente:
  • 750 ml lapte integral (este important sa nu fie degresat)
  •  210 g zahar nerafinat demerara/brut 
  • 80 g unt nesarat (82%) 
  • 1 lingurita extract de vanilie sau semintele de la o pastaie de vanilie (puteti lasa aceasta in lapte pana la intrebuintarea acestuia) 
Mod de preparare:
Intr-o cratita de inox puneti laptele si zaharul pe ochiul cel mic si cu o spatula amestecati pana cand zaharul s-a topit. Mutati apoi flacara pe minim si puneti cronometru pentru 2 ore. Amestecati cu spatula la fiecare 5-10 minute (maxim 10 minute; aceast lucru scade temperatura si previne ca laptele sa fiarba, deasemenea pentru a imprastia pielita formata deasupra). Sub nici o forma sa lasati ca acesta sa ajuna la fierbere. In ultimele 15-20 de minute din cele doua ore amestecati lent dar continuu, pentru a ajuta finalizarea acestuia. Cand este gata strecurati laptele printr-o strecuratoare fina intr-un bol. Adaugati untul si extractul de vanilie. Cu spatula amestecati pana cand acesta s-a topit si sunt bine inglobate. Lasati sa se raceasca in bol sau puneti intr-un borcan, acoperiti si tineti in frigider.

Iese aproximativ 500 ml lapte condensat. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu