Pentru aluat:
- 175 ml apa
- 85 g unt nesarat
- 1/4 lingurita sare de mare sau roz fina
- 1 lingura zahar ecologic
- 125 g faina de grau alba
- 3 oua ecologice
Pentru umplutura:
- 300 ml smantana pentru frisca
- 2 lingurite extract de vanilie
- 2-3 linguri zahar ecologic
- 1/2 tableta ciocolata neagra (60-70%)
- 20 g unt nesarat
- 1 lingura lapte
Mod de preparare:
Pentru profiteroles:
Intr-o cratita la foc mic incalziti pana ajunge la o fierbere lenta untul, zaharul, apa si sarea. Luati de pe foc si cerneti faina. Cu o spatula amestecati bine apoi puneti inapoi pe foc mic. Continuati sa amestecati pana cand se formeaza intr-un aluat care se desprinde de pe margini. Lasati sa se raceasca 10 minute. Preincalziti cuptorul la 220 C (gaz 7). Transferati intr-un blender aluatul si adaugati un ou. Pulsati pana cand acesta este incorporat apoi adaugati un alt ou. Continuati cu inca un ou (in total 3).
Transferati aluatul intr-o punga si taiati un capat apoi faceti forme rotunde intr-o tava cu diametrul de aproximativ 3 cm (depinde cat de mari le doriti). Coaceti 10 minute dupa care mutati focul la 180 C (gaz 4) si mai lasati aproximativ 15 de minute (depinde de cuptor). Transferati-le pe un gratar si lasati-le sa se raceasca complet.
Bateti frisca cu zaharul si vanilia si lasati deoparte la rece. Intr-o cratita puneti ciocolata, untul, laptele si la foc mic topiti acestea. Taiati profiteroles in jumatate, umpleti cu frisca si ornati cu ciocolata deasupra.
* Puteti umple profiteroles si fara sa le taiati. Cel mai probabil asa le gasiti si in comert. Puneti frisca in pungi si taiati putin intr-un colt. Faceti o gaura mica in profiterole si umpleti dupa plac.
** Daca aveti unt sarat pentru aluat nu mai puneti acea extra sare.
Portii: depinde de marimea aleasa, mie mi-au iesit 25 profiteroles.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu