Indeajuns pentru aproximativ 20 de trufe.
- 75 ml smantana pentru frisca (sa nu fie vegetala sau cu indulcitori) sau smantana care are o grasime de 30% ; este important sa respectati aceste cerinte
- 3 linguri miere
- 120 g bucati ciocolata neagra intre 70-80 % (fara lecitina sau grasimi vegetale)
- 1 lingura extract de vanilie
- 30 g unt nesarat (82%) la temperatura camerei
- 3 linguri suc de portocale proaspat stors (45 ml)
- un praf mic de coaja de portocala ecologica rasa
Mod de preparare:
Puneti smantana, mierea si vanilia intr-o cratita si aduceti la o fierbere foarte lenta apoi luati de pe foc. Intr-un bol termorezistent puneti ciocolata si turnati smantana peste. Amestecati cu o paleta pana cand ciocolata s-a topit incorporand-o astfel. Adaugati untul, sucul si coaja de portocale. Amestecati bine apoi lasati sa se raceasca complet. Veti avea astfel o pasta.
Daca vreti sa le dati trufele prin cacao, cocos sau fistic macinat puneti acestea in congelator cu cel putin 10 minute inainte de a face formele la trufe. Pregatiti o tava si asezati peste folie sau hartie de copt. Luati o lingura sau o lingura mica pentru inghetata din pasta de ciocolata si formati trufele apoi dati-le prin cacao rece (traditional), manta de ciocolata dupa plac sau prin alte ingrediente dupa care aranjati-le pe tava. Lasati-le din nou la rece (daca le-ati dat prin ciocolata lasati pana cand aceasta s-a intarit).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu