Ingrediente:
- 45 ml ulei de masline
- 2 morcovi taiati bastonase subtiri
- 200 g varza taiata fin
- 1 dovlecel injumatatit apoi taiat felii de aproximativ 0.5 cm
- 3 cepe verzi taiate marunt (pastrati o lingura pentru garnisire)
- 1 ardei chili taiat felii subtiri (scoateti semintele si membrana)
- 30 g ghimbir taiat marunt
- 1 catel de usturoi taiat marunt
- 1 lingurita coriandru praf
- 4 linguri ketchup dulce
- 2 linguri zahar muscovado
- 2 linguri sos soia ecologic
- 4-5 stropi tabasco sau Frank's
- 2 linguri otet de vin rosu
- 300 ml supa concentrat de pui sau legume
- 1 lingurita suc de limeta proaspat stors
- 1 lingura faina de grau alba (sau 10 g)
- 250 g taietei subtiri sau noodles (preferabil de casa)
- 200 g broccoli taiat bucati
Mod de preparare:
Este important sa aveti toate legumele si ingredientele pregatite la indemana. Puneti o oala (cu o capacitate medie) cu apa si putina sare la fierbere. Intr-o tigaie cu o capacitate mai mare la foc mic-mediu puneti in uleiul de masline varza si morcovii. Saute 5 minute apoi adaugati ceapa verde si dovlecelul. Mai lasati inca 5 minute. Intre timp puneti intr-o cratita la foc mic toate ingredientele pentru sos in afara de faina. Cand zaharul s-a topit si sosul este fierbinte puneti faina si amestecati cu telul pentru nu a ramane cocolase. Adaugati bucatile de ardei chili, usturoi si coriandru in tigaie apoi amestecati. Mai caliti inca 2 minute dupa care lasati deoparte.
Puneti pastele in apa si fierbeti al dente (2-3 minute daca sunt de casa). Intre timp puneti bucatile de broccoli in sos pentru 3-4 minute apoi luati cratita de pe foc. Dupa ce ati strecurat pastele asamblati toate ingredientele in tigaie apoi portionati si garnisiti cu ceapa verde.
Portii: 4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu